Go to Top

Cronologie aviaţie

Creatia autohtona în domeniul aeronauticii a debutat cu rachetele lui Conrad Haas, apoi cu cele ale boierilor Conachi.
La 18 martie 1906 Traian Vuia efectueaza pentru prima data în lume un zbor cu un aparat mai greu decât aerul care s-a desprins de la sol cu mijloacele proprii.
CoandaÎn anul 1910 Henri Coanda realizeaza în premiera mondiala un avion dotat cu motor cu reactie expus la Salonul International de Locomotie Aeriana de la Paris. în acelasi an inginerul Aurel Vlaicu a realizat un avion în tara noastra ,adoptand solutii proprii si a câstigat cu acesta un concurs international de pilotaj.
La 1 aprilie 1913, se aproba legea de organizare a aeronauticii militare prÎn care aviatia devine arma de sine statatoare.
Intre anii 1916 – 1918, aviatia militara participa la primul razboi mondial facând dovada talentului si curajului personalului aeronautic.
În perioada interbelica atât aviatia civila înfiintata în anul 1920, cât si aviatia militara înregistreaza succese în toate domeniile. Pilotii români au doborât diferite recorduri mondiale, iar în anul 1939 se construieste avionul IAR – 80 cu calitati ce-l situau între primele locuri pe mapamond.
În perioada 1941 – 1945 aviatorii români se umpleau de glorie luptând impotriva Fortelor Aeriene ale celor mai puternice state: Uniunea Sovietica, S.U.A., Marea Britanie si Germania.
Bucker20131Dupa semnarea tratatului de pace de la Paris din februarie 1947 aviatia militara isi reduce drastic efectivele, insa se reface ulterior dupa circa doua decenii. S-au construit sub licenta aeronave civile si militare de scurt si lung curier si a participat la târgurile internationale de profil.
Dupa evenimentele din decembrie 1989 întreaga aeronautica româna a parcurs un anevoios drum de restructurare si de adaptare la conditiile impuse de un stat democratic cu o economie de piata, aflat în plin efort de integrare în Comunitatea Economica Europeana.
Au fost cumparate aeronave de provenienta occidentala de tip Airbus si Boeing, care au înnoit parcul de aeronave din dotarea aviatiei civile, iar
Agentia Tarom s-a restructurat si din cadrul acesteia au luat fiinta alte structuri.

Pe plan militar în anul 1993 se formeaza Statul Major al Aviatiei si Apararii Antiaeriene (S. M. Av. Ap. A.A.) prin unificarea Comandamentului Aviatiei Militare cu Comandamentul Apararii Antiaeriene a Teritoriului (C.A.A.T) realizându-se integrarea conceptuala, organizatorica si de comanda a celor trei arme, care desfasoara actiuni specifice utilizând spatiul aerian.
În anul 1995, în cadrul S.M.Av.Ap.A.A., s-a înfiintat C.1 si C.2 Av.Ap.A.A., având locatiile la Ploiesti si Timisoara în locul fostelor divizii de aparare antiaeriana. în cadrul acestora functionau Flotilele de la Bacau, Bucuresti, Craiova si Cluj. Regimentele de aviatie au fost restructurate prin împartirea acestora în Grupuri si Baze de aviatie. S-a început modernizarea avioanelor de tip Mig 21 în varianta Mig 21 Lancer de catre Uzina Aerostar Bacau în colaborare cu firma israeliana „Elbit” pentru asigurarea compatibilitatii acestor aeronave cu sistemele de lupta, conducere a focului si de navigatie ale aeronavelor din dotarea N.A.T.O.
Traian VuiaUlterior au fost achizitionate aeronave militare de transport de provenienta americana de tip C-130 Hercules necesare participarii la actiuni comune din cadrul parteneriatului pentru pace. S.M.Av.Ap.A.A. s-a restructurat si a devenit Statul Major al Fortelor Aeriene (S.M.F.A.), iar în anul 2000 C.1 si C.2 Av.Ap.A.A. s-au transformat în Diviziile Aeriene „Siret” si „Mures”, flotilele au fost desfiintate iar bazele si grupurile de aviatie s-au unificat în Baze aeriene integrate prin încadrarea în organica acestora a subunitarilor de artilerie antiaeriana si de radiolocatie existente pe aerodromuri.
În anul 2003 Scoala de Aplicatie pentru Aviatie se transforma în Scoala de Aplicatie pentru Fortele Aeriene”Aurel Vlaicu” prin transferarea scolilor de aplicatie de rachete si artilerie antiaeriana si de radiolocatie de la Cernica si Ploiesti la Boboc. în anul 2003 si apoi în 2004 au fost desfiintate pe rând D.2 Aer. si D.1 Aer. ca urmare a amplului proces de restructurare si modernizare al Fortelor aeriene care continua si în prezent.